Iubirea nu este plăcere

Iubirea nu este plăcere
Ci-i cruce grea. E dăruire
A ce-i mai valoros în suflet
Şi-i luptă spre desăvârşire .

Iubirea nu e desfătarea ,
Ce se trăieşte senzual ,
Ci-i bucurie care-nalţă
Şi arde în spiritual .

Ea-i împlinirea’n bucurie
A tot ce e Dumnezeiesc,
Prin adevăr, prin curăţie,
Prin sfânt şi prin duhovnicesc .

Cine iubeşte Adevărul
Îl caută şi îl trăieşte
Şi recunoaşte viu şi sincer,
Tot ceia ce păcătuieşte .

Nu-şi iartă singurel greşeala
Ci grabnic cere dezlegare
Se pedepseşte prin canoane,
Cerînd lui Dumnezeu iertare .

Din adevăr îşi face templu,
În inimă şi cu iubire
Păzeşte nentinat lăuntru
În faptă-n vorbă şi-n gândire .

Nimic nu lasă să umbrească
Măcar o clipă, Adevărul,
Că simte că-i lumina vieţii,
Întru Iisus Mântuitorul .

Nimic nu pune-n echilibru
Cu Adevărul cel iubit,
Căi unic pentru mîntuire,
Şi-l simte că-i desăvârşit.

Şi pentu El î-şi face viaţa
Curată, sfântă, prin iubire,
Păzind, luptând şi curăţind-o,
Cu sete pentru mântuire.

Şi către semeni se deschide
Cu dragoste precum Iisus,
Prin milă sfîntă susţindu-i,
Cînd crucea li-i prea grea de dus .

Iubirea nu-i declarativă
Ci-i sincer şi adânc trăită
Că nu din vorbe ci din totul
Ce-i viu în noi e dovedită .

Din gând din faptă şi trăire
Şi din dorinţa de-a jertfi,
Întregul ce ne aparţine,
Prin simţământul de-a iubi .

Iubirea sinceră-i spontană,
Cînd tot lăuntru ni-i curat,
Şi-i bucurie-n dăruirea,
Curată cu adevărat.

E zbor în simţăminte-nalte
Către sublim şi mântuire,
E curăţie-n curăţie,
Şi cântec de desăvârşire.

Noi oamenii n-avem podoabă
Mai sfântă şi mai minunată,
Că-n noi e maximul valorii
De-i sinceră şi de-i curată.

Iubirea nu este plăcere,
Ci-i bucurie pe pământ,
Nu-i egoism ci jertfă vie,
În Adevăr şi-n Duhul Sfânt.

E bucurie în a duce,
Povara sfântă a iubirii,
În bunul simţ trăit la maxim,
În luptele desăvârşirii.

Ea nu priveşte către sine
Şi suferinţa asumată
Ci către ceia ce oferă,
S-o ştie sfântă şi curată.

Numai o umbră de gândire
Cu egoism o va sluţi
Şi de nu-l izgonim la vreme
Iubirea ne-o va prăbuşi .

Va cântări rapid efortul
Şi chiar iubirea dăruită,
Şi punînd preţ iubirea pierde
Pe cea din cer -nepreţuită -.

Iubirea Domnului e jertfa,
E suferinţa-i de nespus
Pentru iertarea tuturora
Şi vrea iubire ca răspuns.

Iubirea nu este plăcere
Ci-i bucurie pe pământ,
Prin dăruirea sa totală
Prin Adevăr în Duhul Sfânt .

Iubirea-i forţă uriaşă
Ce ne îmbracă în putere
În dar divin fără de seamăn
În Adevăr şi-n înviere.

Este sublimul vieţii noastre
Şi-i sufleteasca fericire,
În bucuria jertfei noastre
Prin Adevăr, spre mântuire .

Priviţi cu drag la Iisus Domnul,
El ne-a ’n văţat ce e iubirea
Iubindu-ne până la moarte.
Murind ne-o feră mântuirea .

Iubirea sa e fără margini
Totală, sinceră,divină,
Şi-i idealul vieţii noastre,
În Adevăr şi în lumină .

Venera cântă

Venera-şi cântă cu putere
Şi cu succes vraja pierzării
Purtând picturile ispitei
Pe ochi, în chipul desmierdării.

A convertit sensul vieţii
Madona cea nouă a lumii
În frumuseţea zugrăvită
Şi în comorile minciunii.

Iar idolatri-şi poartă mintea
Către organele de jos
Înmiresmate-n întinarea
Cu aparenţe de frumos.

Mintea’n ispita plăsmuirii
Curge în facăra pierzării
Râvnind duhorile unirii
Cu forţele destrăbălării.

Izvorul vieţi-n spurcăciune
Arată ce nu-i de văzut
Şi-n casa laptelui prunciei
Soarbe stăpânul Belzebut.

Chipul Venerei-i uniforma
Privirilor ce vor păcatul.
Şezutul cinstea de pe urmă
Di el zâmbindu-ne păcatul.

Altarul strâmb al jertfei varsă
O fericire cu venin,
Ce-aruncă vieţi chemate-n poftă
În moartea veşnică de chin.

Madona cu duh de Veneră
Adună lumea-n’trun Eden
Ce-şi poartă jertfele şi robii,
Înlănţuiţi pentru infern.

Când condamnăm ecumenismul

Când condamnăm ecumenismul,
-Şi-o facem cu-adevărat-
Nu ne vedem nici sfinţi, nici vrednici,
Şi nici cumva fără de păcat.

Nu ne fălim –noi ortodocşii-
Cu ceia ce nu ne-aparţine.
Ortodoxia-i de la ceruri
Că tot ce-i bun de la cer vine.

Nu hulim public alte culte,
Şi nici cu ură nu-i privim,
Nu am dorit nici represalii ,
Şi nici conflicte nu dorim.

Trăim de veacuri împreună
În duh creştin, cetăţenesc,
Şi omeneşte şi în pace,
Pe tot cuprinsul românesc.

Nu i-am urât ci dimpotrivă,
În greutăţi ne-am ajutat,
Ne-am ţinut datina şi cultul
În duh creştin adevărat.

Iar dacă astăzi vorbe crunte
Cu fermitate le rostim,
Nu e din ură pentru dânşii,
Că nu-i blamăm nici nu-i hulim.

Şi ei şi noi trăim credinţa,
Fie în bine, fie-n rău,
Cum ne-am născut şi cum alegem ,
Să vieţuim în Dumnezeu.

Credinţa noastră este fermă
Şi ceredem că-i adevărată,
Cum am primit-o, că-i prin sânge
Şi mii de jertfe apărată.

Şi-avem prin ea făgăduinţa
Într-u Hristos de la botez,
După predanii şi sinoade,
Şi ortodoxul nostru crez.

Cu cei ce au alte credinţe
Dorim în pace să trăim,
Dar ecumenica unire
N-o acceptăm şi n-o primim.

Nu cum se spune la ,,tribună’’
-Din lipsa noastră de iubire,
Din fanatism şi bigotisme,
Din incultură şi prostie-.

Ci din iubirea ce ne-o cere,
Prin legiuire , Dumnezeu,
Şinoadele a toată lumea,
Iisus şi Adevărul său.

Nu suntem manevraţi politic,
Nu suntem nici legionari
Nici împotriva ierarhiei,
Nici ,,guru’’, nici misionari.

Nici împotriva Europei,
Nici împotriva celor bune,
Doar împotriva ereziei,
Şi-a răutăţilor din lume.

Ne cerem dreptul la credinţă,
La viaţa demnă-n libertate,
Aşa cum ne învaţă sfinţii,
În Dumnezeu şi în dreptate.

Nu judecăm ierarhii noştrii,
O face însă Adevărul,
Noi cerem drepul la credinţă,
Cum ne-a’nvăţat Mântuitorul.

Fie mirean fie călugăr,
Cu toţi avem făgăduinţă,
Sau jurăminte monahale,
Care ni-s lege în credinţă.

Nu ne dorim în ea extreme,
Şi nici n-o vrem politizată,
Nici ruptă-n schism de fanatici,
Dar nici demonic manevrată.

Nu ne legăm de alte culte,
Dar nu primim nimic în plus
Nici nu vom scote dintru dânsa ,
Nimic , c-aşa cere Iisus.

Mărturisire

Ortodoxia românească
E punte către răsărit
Aşa cum public ni se spune
Şi cum de sus s-a plănuit .

Diplomaţia clericală
E mai activă ca nicicând
Mai mult decât o face statul
Sub lege şi sub jurământ .

Iisus nu e ca altă dată
Un antic , un medieval ,
E permisiv , cu crez politic ,
Şi-i mediatic , cultural…

Ni –s fraţi acum toţi apusenii
De pe la care şi-nvăţăm
Să fim moderni şi ecumenici
Să primim tot şi… s-ascultăm.

Ortodoxia nu mai merge ,
Fără de noul actual ,
Fără să facem din credinţă
Şi ritual şi festival.

O spun cu sinceră credinţă.
Şi-am judecat , prin ce am spus
Regret , dar eu am vechea ţintă ,
Şi simt un ne dorit răspuns .

Că nu-nţeleg aşa credinţa,
Crescut în cultul din vechime ,
Prin sinaxar şi paterice.
Care ne’nvaţă cele bune.

Părinţii atoniţi ne’ndeamnă
Să ne mărturisim credinţa ,
Cum au făcut-o sfinţii noştrii
Canonic şi în pocăinţă .

Bătrânii noştii sunt fanatici ,
Canonici vechi şi riguroşi
Şi m-au crescut în crez canonic ,
Convinşi că-s binecredincioşi .

Rămân cu ei aşa , arhaic .
Şi regret ce-am greşit şi-am spus .
Dar prin biserici mondiale ,
Nu vrau să umblu întru Iisus .

Avem nevoie.

Avem nevoie de modele
Ne’nşelătoare în credinţă,
De suflet plin de duioşie,
De rugăciuni şi pocăinţă.

De trudă’n care să cunoaştem,
Ce-i bine-n noi şi ce e rău,
Ce e frumosul din lăuntru
Şi dragostea de Dumnezeu.

Avem nevoie să cunoaştem
Şi să discernem Adevărul
În dogmele credinţei noastre
Şi să iubim sincer poporul.

Avem nevoie de iubire ,
De dragostea în Duhul Sfânt
De lacrima de duioşie,
De curăţie pe pământ.

Avem nevoie de lumină
De rugăciunea cu putere,
Ce niciodată nu se stinge
Pe calea către înviere.

Avem nevoie de răbdare
În orice clipă de durere
Când duhul ,,fierbe’’ înlăuntru,
Şi răului i-am dat putere.

Avem nevoie de bătrânii,
Care’au purtat crucea credinţei
Pănă la noi sub grea prigoană
În lanţurile suferinţei.

Şi neamul nostru are daruri,
Valori şi fapte de credinţă,
Comori ce nu se văd cu ochii
Neîncercaţi de suferinţă.

Comori de duh şi de viaţă
De’nţelepciune şi lumină,
De modestie ne strigată
Şi de smerenie divină.

Bătrânii noştrii poartă-n trupuri,
Dovezile pentru credinţă,
Şi Adevărul pentru care,
S-au ,,îngropat ‘’ în suferinţă.

Pe unde căutăm noi astăzi,
Frumosul vieţii omeneşti ?
Şi-n ce şi cum, .. fără valoarea,
Şi rostul vieţii creştineşti ?

Iată aici ostenitorii
Ne’aduc prin dragostea creştină
Comorile ortodoxiei,
În Adevăr şi în lumină.

Comori care le simte duhul,
Şi inima din mari cuvinte,
Care ne mişcă pân’la lacrimi
Şi lasă’n suflet urme sfinte.

Credinta-i moarta fara fapte

Zadarnicã–mi este credinţa,
De nu sunt treaz şi luminat
Şi de nu lupt cu mine însumi
Sã fiu mai bun şi mai curat.

Dacã nu-mi vãd în orice clipã
Greşeala şi pãcatul meu
Şi de nu lupt sã scap de ele,
Zadarnic cred în Dumnezeu.

Credinţa fãrã fapte-i moartã.
Este-o pãrere, este-un vis,
Un drum pe care niciodatã,
Piciorul meu nu l-a atins.

Este-un rãzboi cumplit de-o viaţã,
În care eu nu am luptat,
Şi-n care doar închipuirea
Mã-nşealã c-am participat

Cã una-i lupta existenţei,
-ce poate fi fãrã Hristos-
Şi alta este nevoinţa,
Cu trudã plinã de folos.

Credinţa dacã n-are fapte,
Nu mã convinge nici pe mine,
Cã nu-i decât filozofie,
Sau nãzuinţã spre mai bine.

Prin faptele credinţei însã
Mã pot convinge neîncetat,
Cã Dumnezeu e viu, existã
Cã tot ce-a spus e-adevãrat.

Prin fapte urc din treptã-n treaptã,
Luptându-mã sã fiu mai bun
Trãind adânc şi viu credinţa,
Convins fiind de tot ce spun.

Prin fapte-mi creşte iscusinţa
În lupta mea cu tot ce-i rãu,
Şi-n fiecare biruinţã,
Îl simt prezent pe Dumnezeu.

Lumina şi discernãmântul
Numai luptând le-agonisesc,
Iar ce-i subtil, perfid sau tainic,
Prin luptã mi le desluşesc.

Din începuturi pânã astãzi
Nu l-a gãsit pe Dumnezeu,
Nici un creştin fãrã de luptã,
Şi având pace cu cel rãu.

Vremea cea grea

Creştini,poveri fără de seamăn
Şi încercări nemaivăzute ,
De ani şi ani slujbaşii gheenei ,
Le au cu grijă pregătite.

De ani şi ani aşteaptă clipa,
Când iadul se va slobozi ,
Peste cuprinsul omenirii ,
Cu scopul de-a o stăpâni.

Aşteaptă clipa pregătită
Să nimicească tot ce-i sfânt
Să spargă vasele alese.
Să culce totul la pământ.

În oarba lor furie neagră ,
De răzbunare clocotesc
Şi-au pregătit cu grijă totul
Şi încă se mai pregătesc .

Curînd cînd trâmbiţa cerească
Va da semnalul anunţat ,
Încrâncenaţii ‘’îngeri ‘’ negrii ,
Puhoaie vor ieşi din Iad .

Şi vor lovi fără cruţare,
În tot ce e duhovnicesc ,
În sfînta şi dreapta credinţă ,
Şi în tot neamul omenesc .

C-au pregătit din vreme curse ,
Şi-au vânturat creştinătatea
Să fie siguri de izbândă ,
Când vor veni s-aducă moartea .

În oastea lor nenumărată
E Anticrist conducător,
Cu-o grea trufie omenească,
Privind spre ceruri sfidător .

La falnica-I nimicnicie ,
Întregul iad i- sa supus ,
Şi încurând va scoate masca
Luptând prin oameni cu Iisus .

Să nu ne temem oaste mică ,
Chiar dacă suntem slabi şi goi ,
Priviţi, ca cei de râsul lumii.
Findcă Hristos este cu noi .

Şi de vom fi chiar cei din urmă ,
Răzleţi dar sinceri în credinţă
De la Iisus vom lua putere.
Să credem dar că-i cu putinţă .

Hristos cu oastea Lui cea mică
Dispreţuită şi puţină ,
Va birui oştirea morţii ,
Şi va fi veşnica lumină .

Putem fi noi bruitorii ,
Care-npreună cu Iisus ,
Să dăm războiu-acesta crâncen,
De –nfăptuim tot ce ne-a spus .

Să ne-narmăm acum , din vreme
Şi să-L urmăm plini de credinţă
Pe Milostivul Domn al Păcii ,
În calea către biruinţă .

Şi dacă trâmbiţa cea sfântă ,
Va da semnalul de război
Să nu cumva cuprinşi de frică
Să facem pasul înapoi .

Ci cu Iisus prezent în inimi ,
Să-ntâmpinăm puhoiul morţii,
Lovind cu forţa rugăciunii ,
A dragostei şi a dreptăţii.

În glasul nostru să răsune
Slăvitu-I imn de biruinţă ,
Iubirea –n noi să ardă-n flăcări ,
Pentru HRISTOS, pentru credinţă .

Oricît de greu va fi să fie ,
O, fraţi creştini acest război
De vom lupta până la capăt
Iisus va birui în noi .

Oricît de grele răni primi-vom ,
Iisus cu noi va fi mereu ,
Iisus ,iubirea şi puterea ,
Şi Bunul nostru Dumnezeu.

Chiar de va fi ca trupul nostru
În suferinţă grea să cadă,
Cu Domnul vom învinge iadul ,
Şi vom scăpa de judecată .

Iar timpul iată ,conturează ,
Un adevăr ce ni la spus ,
Că-l vom cunoaşte, şi c-anunţă
Sosirea domnului Iisus.

Acum în duh şi-n adevăr s-arată ,
Iubirea pentru Dumnezeu
Că tot şi toate se înclină
Spre întuneric şi spre rău .

Acum se cerne lin credinţa
Şi dragostea pentru Iisus,
Şi ia contur încrîncenarea,
Şi lepădarea de Iisus .

O , Măicuţă Preacurată

O , Măicuţă Precurată,
Dacă Tu n-ai mijloci.
Sus la Fiul Tău cu lacrimi,
Nimeni nu s-ar mântui.

Dacă Tu Măicuţă sfântă,
Pentru noi n-ai suspina,
Dacă n-ai cere Tu milă,
Domnul nu ne-ar mai răbda.

Dacă glasurile noastre,
Tu nu le-ai fi auzit,
Dacă nu cereai Tu milă,
Noi de mult am fi pierit.

Că ne-am adâncit în rele
Şi nu ştim să ne rugăm,
Că şi-n sfintele biserici,
Noi pe Domnul-l supărăm.

Însă când Tu sfântă Maică
Te rogi, grabnic pentru noi,
Fiul Tău cu drag Te-acultă
Şi ne scoate din nevoi .

Pentru-aceasta noi creştinii,
Maică sfântă-Ţi mulţumim,
Şi cu inima smerită,
Î-Ţi cântăm şi Te slăvim.

Sfântă Sărbătoare

Veniţi toţi, cu mic, cu mare,
La o sfântă Sărbătoare

Căci azi s-a născut Hristos,
Prunc smerit şi luminos.

Din Fecioara Preacurată,
Sfântă şi nevinovată.

Veniţi repede, nu staţi,
De El sunteţi aşteptaţi

În casa lui cea sfântă
La biserica gătită

Iar, în strai de sărbătoare
Cine poate lipsi oare?

Darurile-s pregătite;
La toţi vor fi împărţite.

Şi noi ne vom bucura;
Tot ce vrem ne poate da.

Căci astăzi e ziua Lui,
De naştere a Fiului

Domnului adevărat
Ce pe toate le-a creat.

Să-i cântăm şi noi voios
Un colind cu glas duios,

Să-i aducem gând curat
Şi suflet neîntinat

Să-L rugăm cu noi să fie
Astăzi, mâine, în vecie

Fericire să ne dea
În Împărăţia Sa !

Preasfântă, Preacurată Maică

Preasfântă, Preacurată Maică,
La mila Ta, cu jale vin
Îngenunchind eu păcătosul
Curat şi sincer să mă-nchin.

Vin să Te rog să-mi dai răbdare
Şi să-mi ajuţi să-L pot urma
Pe Fiul Tău, ducându-mi crucea,
O, Maică prin puterea Ta.

Te rog să-mi dai har şi lumină
Ca-n adevăr, eu să pot spune
Simţind cu inima, tot timpul,
Cele ce-Ţi cer în rugăciune.

Cu ochii sufletului pururi,
Să cercetez adâncul meu,
Curat să-Ţi cânt, şi s-aduc slavă,
Prin mila şi prin darul Tău.

Să mă păzesc fără prihană,
Cu suflet şi cu gând curat,
Să simt profund, adânc şi tainic
Orice pornire spre păcat.

Să-mi fie pururi rugăciunea
O flacără şi-un rug de foc
Oriunde-aş fi, Preasfântă Maică,
În orice timp, în orice loc.

Această inimă-mi doreşte,
Fecioară Sfântă, asta-Ţi cer,
Fă-mi inima să verse lacrimi
Şi-un rug de foc până la cer.

Te rog ascultă-mi rugăciunea
Şi-ajută-mi cu puterea Ta
Că vreau şi cer şi-n orice vreme
La Tine Maică voi striga.



Cel mai de preţ odor al lumii
Cel mai ales, cel mai frumos
Eşti Tu Fecioară-ntre fecioare,
Şi Maica Domnului Hristos.

În Tine-ntreaga frumuseţe,
Şi puritatea feciorească
Uneşte cerul cu pământul
Prin dragostea dumnezeiască.

Iubirea Tatălui spre oameni
În trup de om s-a întrupat,
Şi-n braţe-Ai dus Sfântă Fecioară
Un Dumnezeu adevărat.

Iubirea cea fără prihană
Iubirea, iubirea nesfârşită
Ce se hrănea din El, hrănindu-L
Cu dragoste desăvârşită.

Tu Maică Sfântă, Tu Fecioară
Ce taină mare ai ascuns
Când ai adus cu trup pe lume
Pe Dumnezeul meu Iisus?

Ce foc al dragostei divine
Ai strâns cu drag la pieptul Tău,
Şi ce odor purtai în braţe
O, Maică a Lui Dumnezeu?

Ce legătură minunată
Şi ce putere de nespus
Te ţin prin dragoste legată
De Fiul Tău cel scump, Iisus?

Cine-ar putea să spună oare
Cât eşti de sfântă şi curată
Când Domnu-a pogorât în Tine
Fecioară Preanevinovată?

Cine-ar putea să spună lumii
Cât te iubeşte Dumnezeu
Pe Tine, ce L-ai dus în braţe
Şi cât Te-ascultă Fiul Tău?

Tu eşti cea mai frumoasă floare
Şi-odorul lumii crestineşti
Tot ce-a avut şi are lumea
Frumos şi sfânt, Tu Maică eşti.

De-aceea noi care suntem,
Mai slabi, mai răi şi mai căzuţi,
Venim să-ţi cerem îndurare
Că Tu eşti plină de virtuţi.

Nădejdea sfîntă de salvare
Şi uşa milei creştineşti
Mijlocitoarea cea mai sfîntă
Şi Maica noastră-n ceruri eşti!

E soare arzator pe bolta

E soare arzător pe boltă
Şi-n calmul zilelor de mai,
Salcâmul şi-a trimis mesajul
Miresmelor sfinte din Rai .

O boare lină , parfumată
Desfată-n jur divin natura,
Culturile ce ies din brazde
În viu pictează arătura .

Salcâmul ne trimite-n suflet
Mesaj ceresc înmiresmat,
Spre-a ne întoarce spre natură,
Spre Dumnezeu, nu spre păcat .

Că–n grija zilnică a pâinii
Nu mai vedem ce-i mai frumos
Natura, cerul, flori, miresme,
-Mesajul Domnului Hristos .-

Câmpia şi-a făcut podoabă
Din seve arse în lumină,
În care ochiul se desfată
Hrănit cu dragostea divină .

În zumzet viu cântă văzduhul
Bătut de mii de aripioare,
Ce risipesc în jur parfumul
Salcâmului de pe răzoare .

Albastru cerului ne-mbie
La meditări spre înăltime,
Iar inima absoarbe-n taină
Parfumul dragostei divine .

Ce minunată e natura
Scăldată în parfum şi-n soare,
În cântecul de ciocârlie,
În dar, lumină şi culoare .

Mii de bănuţi galbeni în ierburi
Ce par un soare pe hârtie ,
Se scaldă în lumina sfântă,
Pe lujere de păpădie .

Piciorul calcă cu sfială
Pe capodopera divină
-pe firicelele de iarbă –
Care–şi fierb hrana în lumină .

O, Dumnezeule-al iubirii,
Cât de frumos este pământul
Şi-n ce parfum îmbraci salcâmul
Ce–l duce oamenilor vântul!

Din apă, soare şi ţărână
Ai făcut Rai şi desfătare,
Parfum şi muzică divină,
Viaţă activă şi culoare .

Cu ochii-nlăcrimaţi, Părinte,
Pătrund albastrul Tău ceresc,
În inifinit de duh şi viaţă
Şi cânt şi plâng şi-Ţi mulţumesc.

O lume sfanta ne asteapta

O lume sfântă ne aşteaptă
Şi-un Domn iubit , care-i Iisus
Şi lumea Sa cea veşnic vie,
Cu ziua cea fără apus .

Ne-aşteaptă frumuseţea pură
Şi dragostea Dumnezeiască ,
Iubirea cea fără de margini ,
Ce n-are să se mai sfârşească .

Ne-aşteaptă plaiuri minunate ,
Ce nu cunosc ce-i stricăciunea ,
Parfumul florilor divine ,
Lumina Domnului, minunea .

C-avem la ceruri un Părinte,
Atât de sfânt şi de iubit ,
Care ne-aşteaptă cu durere
Şi mari minuni ne-a pregătit .

A pregătit la fiecare
Un loc frumos şi minunat,
Că ni-i părinte şi ne ştie ,
Şi cu-atât dor ne-a aşteptat

Ce dragoste oferă Tatăl
Şi Fiu-i dulce şi iubit ,
Care de dragul nostru-n chinuri,
Orice greşeală ne-a plătit ?

Ce ne oferă bunul Tată
Prin darul Duhului său Sfânt ,
Nu poate nimeni să descrie
Din toţi cei vrednici pe pământ.

În lumea cerului, cea vie ,
Nici gând nu va mai fi la moarte ,
La ispitirile carnale ,
La paza grea pentru păcate .

Acolo nu mai moare nimeni ,
Nici naştere nu va mai fi ,
Nici sex , nici modă , nici plăcere ,
Nici carnea nu va ispiti .

Nu va mai fi nici oboseală ,
Nici somn , nici noapte, nici furtuni ,
Doar bucurie–n duh imensă
Şi viaţa veşnicei minuni .

Nu va mai fi un trup al cărnii ,
Ci-n duh şi-n Domnul va trăi
Din dragostea crescută-n lume ,
Ce nesfârşit va tot spori .

O viaţă-a duhului deplină,
În ziua cea fără sfârşit ,
În care Domnul e lumina
Ce nu cunoaşte asfinţit .

O lume fără lăcomie ,
Fără dorinţa de-a avea ,
De-a fi puternic , mare, falnic ,
De-a stăpâni, de-a poseda .

Fără plăceri ce-aduc ruşine ,
Fără idee doar , spre rău ,
Ci-n dragostea fără de margini
De a-l iubi pe Dumnezeu .

Cântări ce nu pot fi descrise ,
Parfum , lumină , armonie ,
Iubire , veşnică iubire .
Şi DUMNEZEU . Şi veşnicie .

Noi nu cunoaştem ce-i iubirea
Şi că avem un Tată sfânt ,
Ce ne iubeşte, cât nu poate
Nici o făptură pe pământ .

Nu ştim cum ne cunoaşte Domnul
Şi cum la toţi ne-a pregătit,
Din dragoste, la fiecare ,
Comori ce noi nici n-am gândit.

Cum ştie suferinţa noastră
Şi neputinţele fireşti ,
Şi cum le iartă din iubire ,
Prin tainele bisericeşti .

Dar EL e drept şi niciodată
Nu-şi va-ncălca dreptatea Sa .
De nu urmăm calea dreptăţii,
El nu ne va putea salva .

De noi depinde, că El totul
Ne-a dat prin Har şi prin iubire
Şi uşor este, prin biserici ,
Să fim iertaţi, spre mântuire .

Cu toată dragoste-i de oameni
Aceste căi de n-om urma,
Dreptatea Sa cea necoruptă
Şi faptele, ne-or condamna .

Şi demonul care acuză
Că nu doar el e vinovat ,
Ci ca şi el deopotrivă
Şi omul este condamnat ,

Iubirea Lui cea nesfârşită
Nu poate trece de dreptate
Şi vom primi aceeaşi plată
Cu demonii în iad şi-n moarte .

Ce nu ne-a dat Domnul iubirii ?
Şi pentru noi ce n-a făcut
Spre-a fi salvaţi de la osândă ?
Dar , … oameni… oare noi , ce-am vrut ?

Îl vrem pe Dumnezeu de Tată ,
Vrem să trăim sincer iubirea ?
Iisus din nou se răstigneşte
Să ne ofere mântuirea .

E vremea postului cel mare
Şi timp de mare rugăciune ,
De curăţie şi iertare ,
Ca să trăim MAREA MINUNE .

Să ne-nălţăm din moartea noastră ,
În slava slavei , cu Iisus ,
Călcând cu El moartea pe moarte ,
Spre viaţa cea fără apus .

Cântarea sfântă

Cântarea sfântă ne aduce
Vibraţie şi armonie
-În Duhul sfânt şi-n rugăciune-
Şi dorul pentru veşnicie .

Ea-i dar şi artă, e iubire,
E dor curat şi înălţare,
E mângâiere, e chemare,
E bucurie şi-ncântare .

E dor de cer, transmis prin cântec,
E rugăciune , e strigare ,
E şi răspuns, e şi răsplată ,
E liniştire şi-alinare .

Ea dă putere sufletească
Şi lacrimă de bucurie ,
Renaştere duhovnicească
Şi simţământ de veşnicie .

Ea-i zbor duhovnicesc spre ceruri
Şi mângâiere părintească ,
Este iubire-n frumuseţea
Şi dragostea dumnezeiască .

E exprimarea celor sfinte
În viu armonic şi sublim,
Este putere ce ne strigă
Că mai putem să ne sfinţim .

Că setea vie , nesătulă
De înălţare, de frumos ,
Mai arde-n noi şi ne mai cheamă
Prin Adevăr şi prin Hristos .

E dor de înălţimi divine ,
De rai , de zbor în infinit ,
De reîntoarcerea acasă,
De sfânt, de ce-i desăvârşit .

E plâns duios , este căinţă,
E lacrimă de fericire ,
E bucurie în tristeţe ,
E dor ceresc în armonie .

E hrană vie-nmiresmată
Şi energie în lumină
Şi în trăirea celor sfinte
Ce curg din dragostea divină .

E întâlnire cu divinul
Şi mângâierea pământească ,
Răspunsul omenesc ,- sublimul-
La dragostea dumnezeiască .

Cântarea sfântă ne înalţă
În zbor ceresc spre infinit,
Spre Dumnezeu, spre veşnicie,
Spre sfânt şi spre desăvârşit .